Ghidul elevului de succes

În primul rând, uită de creativitate sau imaginație. Nimeni nu are nevoie de tine să poți gândi în modul tău unic. Sau gândeşti ca profesorul sau nu gândeşti deloc.
Deasemenea, dacă vrei să excelezi într-o limbă străină să nu cumva să-ți treacă prin cap să o înveți din cărți sau filme. Să nu dea domnu tu cumva să ştii ce mod al verbului să foloseşti dar să nu ştii de ce o faci.
Da’ dacă îți place istoria, nici să nu încerci să înțelegi de ce oamenii au făcut ce au făcut. Nu încerca să-ți exprimi părerea sau să iei apărarea unui personaj subestimat din istorie. Pur şi simplu învață fix cum scrie în manual ca să treci cu bine examenu de capacitate şi BAC-ul.
Dacă eşti aşa mai patriot şi îți place limba română, niciodată să nu încerci să înțelegi ce simte cu adevărat poetul. În scrierile româneşti există doar cinci emoții : melancolie, nostalgie, dor, jale, iubire. Şi teme sunt numai două : dragostea şi natura. Fie ăla Eminescu ori Bacovia, ei toți scriu despre dragoste şi natură. Şi în compuneri să nu cumva să te împingă păcatul să încerci o abordare simbolistică. În compunerile bune soarele alintat topeşte covorul de zăpadă aşternut de zâna Iarnă.
Dacă eşti pasionat de matematică, poți uita de orice idee logică pe care vreodată ai avut-o. Matematica şi logica sunt două lucruri total diferite. Şi apropo metoda pe care tu o înțelegi mai bine este greşită pentru că profesorul de 23 de ani fără studii superioare are tot timpul dreptate.
La educația fizică faptul că eşti campion la gimnastică sau înot nu are nicio importanță. Nu poți juca volei nu primeşti nota zece.
Şi ce dacă tu poți lucra în C++? Dacă ți-i totuna de Pascal la informatică tot 4 primeşti.
Rusa e limbă aparte. Ea nu intră în categoria limbilor străine. Este subînțeles că elevii moldoveni au rusa în sânge. La prima lecție din clasa a cincea scrim compuneri despre familia noastră. Şi când o terminăm în clasa noua ştim exact atâta rusă câtă ştiam, plus informații nefelositoare despre Puşkin şi Esenin.
Şi la sfârşit să nu uităm că majoritatea profesorilor sunt homofobi şi rasişti şi cred că orentațiile netradiționale sunt boli psihice, iar noi pe lângă aşa „etaloane ale inteligenței” încercăm să promovăm egalitatea.

P.S. Asta a fost doar o părere. Eu le spun lucrurilor așa cum le văd. Nu atac nicio instituție sau persoană.

2014 într-o coajă de nucă

Deci, da. Eu ştiu că eu demult n-am scris. Am impresia că aşa încep toate postările mele dar asta nu prea mă deranjeaza.
Eu nu ştiu despre ce sa scriu, dar ştiu că trebuie. Trebuie pentru că se întâmplă aşa de multe lucruri fără ca eu măcar să-mi dau seama şi cănd stau şi analizez situația ea pare supercomplicată. 2014 se termină apropo. Probabil că nici realitatea ta nu coincide cu aşteptările. Poate e mai rea, poate e inimaginabil mai buna. În orice caz, timpul nu se opreşte ca tu să sari cu paraşuta sau să te laşi de fumat. Timpul. Încă un concept uman pe care l-am creat şi pe care îl înjurăm. La fel ca şi parlamentul, banii, rangurile sociale. Concepte ca timpul le mai înțeleg. Totuşi ele au fost create din necesitate. Iată chestii ca gelozia, favoritismul, dragostea dramatică nu par a avea sens. Lumea e cu mult mai simplă decât credem noi. Ei şi ce dacă cineva nu vrea să iasă cu tine în oraş? Asta n-o împiedică pe mama să te iubească. Şi faptul că tu toată noaptea ai plâns în pernă totuşi pe nimeni nu ajută. Şi în general plânsul pe nimeni nu ajută. De fapt plânsul este de numai un tip. Plâns de milă față de propria persoană. Tata s-a supărat pe tine şi tu plângi? Plângi deoarece ți-e milă de tine pentru faptul că nu o să ai o relație bună în continuare. Plânsul doar încurcă.
Acest articol a devenit de tot neaşteptat. Nici măcar nu vreau sa verific a doua oară textul din teamă să nu mă răzgândesc cu privire la publicarea aberației. Dar hai s-o public, oricum media minunată din lumea în care trăim nu prea îți atrage atenție decât dacă scufunzi vase sau eşti goală cu iPhone-ul în mână.

Spre viitor cu frică

Nu știu cum alții, dar eu n-am nici cea mai vagă idee ”ce vreau să fiu când o să cresc mare”. Adică sincer, cine a inventat conceptul de a rezuma toată viața la ”a fi mare” și de a alege un domeniu în care să-ți pierzi viața și timpul la vârsta când ți-e greu să decizi dacă vrei pizza sau lasagna? Desigur la o vârstă mai mică îți era mai ușor să alegi. Lumea ar consista din astronauți și cântărețe. Am avea și câțiva doctori, care mai mult au fost influențați de părinți sau bunici. Originalitatea ar exista doar în copiii abandonați, sau pur și simplu prea deștepți pentru a se lăsa pradă comportamentului preluat de la părinți sau de la concepțiile absurde ale societății. Dar să fim serioși. Cine la vârsta de 2 ani își dă seama că nu-i deloc profitabil să fii astronaut și riscul de a muri nemaigăsit este destul de mare. Spunem noi că copiii se nasc neatinși, unici, originali, dar din clipa când aerul a început a apăsa cu aceeași presiune cu care apasă un bătrân uitat de vreme, exact din acea clipă, nu-i mai putem numi unici. Cum poate fi fiecare unic când toți vor să fie aceeași persoană? Cum putem fi numiți unici dacă de la acea clipă deja au fost luate o sumedenie de decizii cu privire la viața noastră? Din acea clipă tu ai un nume, o religie, un semn zodiacal (dacă ai ghinionul unor părinți care cred că aranjarea constelațiilor îți afectează în orice mod personalitatea) și probabil că ai și o profesie prestabilită. Gata. Tu o să fii avocatul familiei. Și de la prima plimbare cu mama până la magazin deja ți-a fost impus modul de gândire și percepție asupra banilor sau cerșetorilor. Ești unic, dragule, ești unic la fel ca toți.

Tristă realitate. Eu am trecut de vârsta când vroiam să fiu sau profesoară, sau frizeriță, sau (un răspuns mai original dat de mine) milionar. Mă apropii destul de repede de ziua în care pur și simplu va trebui să aleg cum îmi va decurge viitorul. Am atâtea opțiuni teoretic, dar parcă nici una nu e cea corectă. Când eram mai mică vroiam să devin fotograf și chiar asta era tot ce mă pasiona. Însă cu timpul talentul a rămas, dar dorința nu mai e la fel de arzătoare. Pentru un moment m-am gândit să aleg ceva din științe. Ceva la care mă pricep cel mai bine, fizica sau biologia. Apoi unele evenimente mi-au adus la cunoștință că pot avea un viitor în domeniul drepturilor, dar asta e așa de suprafăcut. Poate o să studiez ceva din arte, scrisul de exemplu. Cine știe, poate o să-mi exprim toate concepțiile cinice și supra-realiste despre dragoste, identitate și existență într-o carte urâtă și iubită în același timp și asta îmi va aduce așa mult succes că voi fi supranumită John Green the cynical.

Nu am nicio idee la ce se rezumă viitorul. Rămâne doar de așteptat.

Despre tabere și pisici

Îmi cer scuze așa mai oficial că n-am scris toată vara. Aș vrea să am și un motiv mai logic ca măcar să nu mă mustre conștiința dar el nu-i. Pur și simplu nu există. Și cei de vârsta mea care spun că nu scriu pentru că-s ”prea ocupați” chiar nu merită atenția după care râvnesc.

Deja îi august și am așa un sentiment de parcă n-am făcut nimic toată vara. Da eu de fapt deduc logic că am făcut mult mai multe decât în alte veri. Și chiar am fost productivă. Am citit atâtea cărți, a căror autori parcă toți se încep cu M. Eliade Cărtărescu Preda. Anul ăsta nu știu cum încă n-am ajuns la tabără. De fapt am ajuns. Într-un fel. Dar nu cred că 5 ore pe zi de fizică, chimie sau biologie pot fi considerate o tabără.

Budapesta #ÎnRezumat

Da. Eu undeva m-am pierdut pentru o lună. Unii au început a mă întreba dacă am abondonat scrierea aberaţiilor.

Vestea bună e că nu am abondonat nimic. Ci şi mai bine, am fost în Elveţia, în Trogen. Am ajuns acolo cu ajutorul CNTM şi fundaţiei Pestalozzi, în cadrul Schimbului Intercultural.

Pe scurt despre Trogen. Este un sătuc în partea germanică a Elveţiei. Mai multe veţi afla într-o postare pe care o voi scrie după ce îmi recapăt puterile.

În drum spre Trogen am stat o noapte în Budapesta şi am făcut şi un tur al oraşului.

Ce vă pot spune despre Budapesta.

Martie #ÎnRezumat

CUVÂNT ÎNAINTE

Am ajuns eu la concluzia că dacă ești copil cu multe activități nu-ți prea ajunge timp să scrii pe blog și mai ales nu sistematic.

De azi înainte eu fac o promisiune oficială că la sfârșitul fiecărei luni voi face o nouă postare.

Dacă voi uita vreodată să scriu aceste postări rog pe oricine să-mi amintească.

–

S-a sfărșit timpul cu mărțișoarele așa că putem începe să fim obsedați de părerea noastră în privința altei tradiții. 8 martie a trecut și deja mulți uită de mama. S-a topit toată zăpada și majoritatea ghioceilor au fost deja culeși ilegal.

Dar, din pădurile neatinse pe care le-am prins, eu se pot observa încă semne minuscule de viață.

Eu te iubesc

Eu te iubesc. 

Eu te vreau în fiecare zi. 

 Eu te vreau acum în patul meu sub pătura mea pufoasă.

Eu te ador în fiecare zi.

Mărţişor Mania

E secolul 21 şi văd că mărţişoarele au cam fost uitate de „paţani” şi de „padrugi”.

Eu ţin minte pe când eram eu mică şi aduceam la şcoală 5 mărţişoare frumoase pentru învăţători şi încă 24, câte unul pentru fiecare coleg. Asta era mai ceva ca Sfântul Valentin. De tablă erau prinse vreo 20 de mărţişoare care, după spusele noastre, ne-am chinuit cu orele să le facem. Şi dacă cumva tu nu purtai mărţişor asta era crimă. Nimeni nu vorbea cu tine. Erai un nimeni într-o adunătură de mărţişoare.

Şi iaca cum am ajuns ca după câţiva ani să merg la şcoală cu 2 mărţişoare. Unul pentru dirigintă şi unul pentru mine.

Despre strănuturi

Da da da. Eu acum scriu despre strănuturi. Normal că nu despre strănuturile cauzate de parfumul vecinei sau de alergia la pisici. Eu am avut învedere strănuturile pe care le au Crăiasa Zăpezii ori Moş Gerilă ori Baba Dochia ori oricare alt spirit fictiv pe care îl folosesc oamenii pentru a răspunde la întrabarea : „Băi, da di şi ninge?”. Hai noi să-i numim Grupul Gheţii, GG pe scurt. Sună puţin mafiot, da nu-i pe asta.

Apu, aşa zisul GG nu ştiu ce alergie la mandarine au făcut sau ce virus au prins, dar cel puţin drumul de la şcoală până acasă e plin de gheaţă. Şi acum e timpul să le scriu diagnostica celor din GG :

Un șampon pentru cel de sus, vă rog.

2013. Iarna. Decembrie. 6 mai exact.

Toată ziua am auzit numai : „Mi se pare c-o să ningă!”. Profosoara mea de istorie a întrerupt lecția numai ca să spună : „Nu cumva ninge?”.

Ora 5. Ies eu de la o dezbatere împreună cu o fată. Nu o să spun cum o cheamă, dar hai să o numim ninja. Mă opresc fără să-i spun nimic lui ninja și pe urmă, ca un copil mic, încep a sări în sus de bucurie că ninge! Ninge! Și imediat am uitat de faptul că îmi degeră piciorele și că trebuie să merg mai repede acasă pentru că corpul uman nu are toate mecanismele necesare pentru a supraviețui în frig.